Îl susțin pe Viorel Samuel Cârciu, candidatul PSD la primăria comunei Șieu Măgheruș

Astăzi am fost în campanie în comuna Șieu Măgheruș, unde din partea Partidului Social Democrat va candida domnul Viorel Samuel Cârciu. Am încrederea și convingerea că  Șieu Măgheruș are un candidat care are un plan concret pentru comuna Șieu Măgheruș.

sieu magherus emil radu moldovan

Am demonstrat prin fapte că ne pasă de oameni, indiferent de partidele care decid să le susțină! Am reușit prin munca Consiliului Județean și a Guvernului României să modernizăm drumul județean 172 G-Sărățel –Domnești (2.1 km), finanțarea de către Guvernul Victor Ponta a proiectului DN 15A (Sărățel-Târgu Mureș), modernizarea drumului comunal 31 B din Chintelnic (3 km), rețea de apă (7.5 km) și 125 de branșamente la rețea.

Vestea bună este că vineri cel târziu vor începe lucrările de asfaltare a drumului județean 172 G-Sărățel-Chiraleș și până cel târziu în 15 august, de Sfânta Maria Mare, se va finaliza execuția lucrărilor.

În timpul campaniei din comuna Șieu Măgheruș, nu am putut să nu trec și prin satul meu natal, Chintelnic în care am întâlnit oameni dragi sufletului meu și cu care am făcut primii pași în viață.

Samuel sunt alături de tine și cu ajutorul Bunului Dumnezeu vom aduce o schimbare în bine și pentru comuna Șieu Măgheruș.

Spuneți-vă părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *