Am demonstrat prin fapte că ne pasă de oameni!

DA, îmi pasă de oameni şi cred în omenie! De aceea investim în lucruri care pot să schimbe în bine viaţa oamenilor. Din experienţa personală ştiu că un ajutor trebuie acordat atunci când omul are nevoie de el.  Nu trebuie să cunoşti familia unui om sau să fii prieten cu el ca să îl ajuţi. Mi-am îndreptat atenţia şi spre grupurile vulnerabile, iar acestea au fost şi rămân o prioritate, pentru mine.

Astfel, în ultimii 4 ani s-au investit peste 3 milioane de euro, pentru a le oferi o viaţă cât mai decentă celor mai încercaţi dintre noi. Alături de colegii mei am finalizat lucrările de modernizare, de extindere şi de construire a proiectelor sociale din Judeţul Bistriţa-Năsăud. Dintre acestea, amintesc de:

  • Modernizarea şi dotarea Centrului de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane cu Handicap din comuna Nuşeni
  • Modernizarea clădirilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru copiii internaţi în centrele de protecţie a copilului.
  • Extinderea şi modernizare unităţii medico-sociale din Susenii Bârgăului (împreună cu Primăria Prundu Bârgăului).
  • Extinderea şi modernizarea Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică pentru tineri şi pentru adulţi din Beclean.
  • Construirea, în parteneriat cu Fundaţia Hope and Homes for Children România, a două Case de tip Familial la Teaca.
  • Am început construirea altor 3 case de tip familial în Năsăud şi Bistriţa, în parteneriat cu Fundaţia Hope and Homes for Children România.

Am început aceste proiecte din dragoste pentru oameni şi din compasiune pentru nenorocirile acestora. Toţi suntem egali şi avem dreptul la şanse egale în viaţă!

CARTOLINE PSD 3

În ultimii 4 ani am demonstrat că se poate, că suntem echipa soluţiilor, a proiectelor concrete şi stim ce avem de făcut!

Pentru ca să continuăm munca împreună, în 5 iunie alegeţi lista de Consilieri Judeţeni PSD! Echipa mea, alături de care demonstrez că Judeţul Bistriţa-Năsăud este al oamenilor gospodari şi serioşi.

 Viitorul ne cheamă la vot!- 5 iunie 2016

Aici puteţi să vizualizaţi întregul raport al proiectelor în diverse domenii: infrastructură de drumuri, apă şi canalizare, sport, cultură, siguranţă, proiecte pentru tineri şi proiecte pentru copii. Proiecte concrete, realizate pentru dumneavoastră, pentru noi toţi cei care trăim aici. Invesiţii implementate pentru a avea un judeţ dezvoltat, un loc al traiului bun, unde să primim cu ospitalitatea bine cunoscută, musafirii şi unde să-şi dorească să se întoarcă toţi  ai noştri plecaţi în străinătate.

Spuneți-vă părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *