Un simbol al Bistriței, Colegiul Național Liviu Rebreanu are șanse să fie modernizat, ne-a dat astăzi asigurări Ministrul Educației Naționale, doamna Ecaterina Andronescu!

Urmează clarificarea unor aspecte juridice care să permită finanțarea lucrărilor de modernizare în formula în care corpul principal al CNLR se află în administrarea Primăriei Bistrița. Mă bucur că am avut ocazia să mă adresez corpului didactic al Colegiului Național Liviu Rebreanu și îi asigur că voi face tot ce…

Citiți întregul articol…

Astăzi este o zi în care ne arătăm recunoștința față de oamenii care își riscă viața pentru a salva viața semenilor lor: pompierii!

Emil Radu Moldovan

Încă din 2012 am susținut parteneriatul între Consiliul Județean și ISU, iar prin proiecte în valoare de peste 5 milioane de euro care le-am derulat, s-au achiziționat pentru ISU: 6 autospeciale pentru lucru cu apă și spumă 3 ambulanțe de prim ajutor 1 autospecială de intervenție și salvare la înălțime…

Citiți întregul articol…

La Bistrița, școala se clădește în acorduri de succes, iar eu am avut bucuria să fiu în această după-masa într-un cadru festiv, la sărbătorirea a 50 de ani de activitate în arta muzicală la Bistrița.

52440844_2142381665815369_7223395415683

În toată această perioadă, zeci de generații de elevi s-au format la liceul de muzică “Tudor Jarda”. Mulți au confirmat în domeniul muzicii iar o parte s-au întors ca dascăli să împărtășească următoarelor generații din experiența lor. Liceul bistrițean are o istorie demnă de consemnat în peisajul cultural, fiind cunoscut…

Citiți întregul articol…

Astăzi am sărbătorit cel mai important eveniment militar al anului: împlinirea a 100 de ani de la înființarea primei unități a Armatei Române la Bistrița!

Emil Radu Moldovan

Faptul că o unitate de elită a Armatei Române, Brigada 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”, este localizată în Bistrița îmi dă un motiv de mândrie în plus atunci când spun că sunt bistrițean. Ofițerii, subofițerii și militarii bistrițeni au intervenit și intervin în cele mai fierbinți zone ale globului pentru…

Citiți întregul articol…

Proiecte pentru Lunca Ilvei!

52259336_2134646956588840_6137037443079077888_o

Comuna Lunca Ilvei este una dintre cele mai frumoase comunități din județul nostru și de astăzi este și mai frumoasă datorită unei investiții de jumătate de milion de euro în noul Cămin Cultural din localitate! La fel ca și până acum, voi fi alături de proiectele comunității din Lunca Ilvei.…

Citiți întregul articol…

Poliția Română este o instituție fundamentală pentru o societate în care drepturile omului sunt respectate!

50950881_2123646597688876_5748054293873688576_o

Astăzi, în prezența Inspectorului General al Poliției Române, Dl. Chestor Ioan Buda, am avut ocazia să le transmit polițiștilor din județul nostru sincere felicitări pentru modul în care au asigurat respectarea legii în județul nostru! Felicitări conducerii Inspectoratului Județean de Poliție și fiecăruia dintre polițiștii care au pus comunitatea și…

Citiți întregul articol…